SOCAR Petroleum

Extinderea la nivel național, prioritatea SOCAR Petroleum

 

Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin SOCAR Petroleum S.A. în crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 32 de staţii de alimentare in continua crestere în judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad şi Sibiu, fiind unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa distribuţiei de carburanţi din tara. Până în prezent compania a creat în România peste 400 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de aproximativ 50 milioane de euro.

Următorul pas este extinderea națională: benzinării amplasate în punctele cheie de trafic, pregătite să răspundă exigențelor consumatorilor români. 



Planul de dezvoltare națională va include, într-o primă fază, capitala României, dar și principalele municipii reședință de județ din țară. 

Misiunea SOCAR Petroleum este de a fi aproape de toți cei care doresc să-și alimenteze în siguranță autovehiculele și să se bucure de ospitalitatea tradițională a Azerbaijanului.



SOCAR Petroleum practică servicii inovative, dedicate consumatorilor români de carburant: toate stațiile SOCAR Petroleum sunt dotate cu info-chioșc-uri digitale pentru orientarea în trafic a șoferilor, cu wi-fi gratuit. De asemenea, se ocupă cu comercializarea produselor tradiționale din Azerbaijan în cadrul Café Nar-ului, cafeaua la nisip si sucul de rodii, alaturi de un nou produs aparut in benzinariile SOCAR, shaorma. 



În activitatea sa, societatea a consolidat relaţii de colaborare cu parteneri de renume a căror încredere a fost câştigată atât prin calitatea produselor SOCAR recunoscute internațional, cât şi prin dedicația personalului de a fi aproape de nevoile clienţilor.

 

Principalul obiect de activitate care a avut în mod constant o pondere de peste 90% din cifra de afaceri, îl reprezintă comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere prin staţiile de distribuţie carburanţi proprii, restul de 10% reprezentându-l serviciile de transporturi auto cu 20 autocisterne proprii, precum şi veniturile din închirierea bunurilor proprii (imobile situate în municipiile Botoşani şi Vatra Dornei). 


SOCAR România, punctul focal al proiectelor de securitate energetică

 

Compania de stat din Azerbaijan, reprezentată și în România, este angrenată în plan european în proiecte cheie menite să crească securitatea energetică a Europei prin diversificarea resurselor de gaze naturale. România e legată în acest moment de Azerbaijan și SOCAR prin două proiecte energetice majore: Nabucco și AGRI gândite pentru a reduce dependența României față de importul de gaze naturale din Rusia.  

AGRI interconectorul Azerbaijan-Georgia-România 



Proiectul AGRI vizează de asemenea diversificarea surselor de aprovizionare cu energie a Uniunii Europene și presupune transportul gazelor naturale azere în România şi în Europa Centrală. AGRI presupune livrarea gazelor naturale azere pe ruta Baku (Azerbaijan) – Kulevi (Georgia) – Constanța (România). Capacitatea de interconectare este prevăzută la 7 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, din care 2 miliarde de metri cubi, vor fi consumate în România. 


TANAP ruta gazelor azere pe sectorul turcesc


Proiectul TANAP a luat naştere după încheierea unui parteneriat între Azerbaidjan şi Turcia care presupune construirea unei conducte alternative de transport pe sectorul turcesc.Conducta TANAP se va întinde din Azerbaijan până la graniţa Turciei cu Bulgaria. Capacitatea sa iniţială va fi de 16 miliarde de metri cubi pe an: 6 miliarde de metri cubi pentru Turcia si 10 miliarde de metri cubi pentru restul Europei. Proiectul este conceput pentru a ajunge treptat la o capacitate de 30 de miliarde de metri cubi şi apoi de 60 miliarde de metri cubi.